miercuri, 1 februarie 2012

Piaţa Universităţii 1990 şi Piaţa Universităţii de acum- o scurtă comparaţie

Ma gândeam deunăzi la o comparaţie între protestele de acum şi cele din aprilie-iunie 1990, din Piaţa Universităţii...Şi am ajuns rapid la o concluzie. Deosebirea este destul de pregnantă. Chiar dacă actualmente demonstranţii au formulat doleanţe cu caracter politic (demisia preşedintelui, a premierului şi a întregului guvern, alegeri anticipate), cauzele "răbufnirii" sunt esenţialmente sociale şi de natură financiară: traiul dificil generat de reduceri salariale drastice, limitări ale pensiilor, scumpiri la utilităţi şi produse de bază etc. În schimb, manifestaţia din aprilie-iunie 1990 a avut un pronunţat caracter politic anticomunist. Cei care confiscaseră revoluţia din decembrie (Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan) urmăreau perpetuarea sistemului, fără Nicolae Ceauşescu. Caracterul anticomunist al fenomenului Piaţa Universităţii transpare, fără putinţă de tăgadă, din revendicari precum aplicarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, care interzicea foştilor activişti si securişti accesul la funcţii politice, pentru două legislaturi consecutive. De asemenea, în sprijinul afirmaţiei că protestatarii din 1990 voiau o reală democratizare, stau mărturie inclusiv unele versuri din faimoasele "Cântece ale golanilor" :"Sa nu vă-nchipuiţi acolo sus, că libertatea-i un salam în plus...", ceea ce înseamnă că nu era vorba de revendicări de factură materială. Vizată era puterea neocomunistă, care instrumentalizase şi deturnase în propriul beneficiu mersul evenimentelor după 22 decembrie 1989. Demonstranţii de acum 22 de ani au înţeles că Iliescu şi ai săi intenţionau cel mult să cosmetizeze imaginea comunismului, făcând frecvent aluzie la o "democraţie originală": "Noi nu vrem neocomunism, nici neolibertate,/Democraţii originale şi nici minciuni sfruntate." Între Ion Iliescu şi fostul preşedinte executat, Ceauşescu, nu existau, în opinia lor, deosebiri fundamentale: "Ceauşescu nu fi trist/ Iliescu-i comunist"... Sau puneau alături portretul fostului dictator şi pe cel al preşedintelui Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, scriind sub ele, nu fără umor, "pretinii". Ori scriau sub portretul lui Ceauşescu: "Dacă aş învia, tot cu Frontul (Frontul Salvării Naţionale- n.m.) aş vota!". Zilele trecute însă, printre manifestanţii din Piaţa Universităţii se afla şi unul care purta un portret al fostului preşedinte al Republicii Socialiste România. Fără comentarii... O altă lozincă scandată în 1990, care demonstrează setea şi dorinţa arzătoare de libertate era:"Libertate te iubim/ Ori învingem ori murim". Ce e drept, câţiva au plătit, din nefericire, cu viaţa pentru că s-au ridicat împotriva neocomunismului. Ceea ce nu este cazul în privinţa demonstranţilor de azi. "Golanii" din 1990 doreau o reală democratizare a vieţii politice interne,fiind relevantă şi doleanţa prin care solicitau anularea decretului ce subordona televiziunea publică statului, cum numai în regimurile politice totalitare sau autoritare se întâmpla. Dealtfel, atunci, protestatarii din Piaţa Universităţii au fost discreditaţi, batjocoriţi şi demonizaţi (calificaţi drept "drogaţi", "fără căpătâi", "vagabonzi") de o televiziune obedientă faţă de Iliescu şi guvernul Roman şi de către o presă aservită, (ziarele Azi, Dimineaţa, Adevărul) care făcea servicii imense puterii. În schimb, manifestanţii de azi sunt lăudaţi de cvasitotalitatea televiziunilor. Este complet diferită, de asemenea, atitudinea oamenilor "de pe margine". În 1990, anticomuniştii din Piaţă erau jigniţi şi înjuraţi de către "oamenii de bine" şi "de bună credinţă", cum erau gratulaţi simpatizanţii FSN de către Iliescu şi Roman. Nota bene, ultimul se regăseşte acum în...Partidul Naţional Liberal, sediul acestui partid fiind în 1990 vandalizat de mineri. În acelaşi partid, sunt acum membri şi alte personaje care atunci îi ajutau material pe mineri sau îi înfierau cu mânie proletară pe demonstranţi. În 14 iunie 1990, un miner anunţa triumfalist la televiziune că au găsit la "sediu' peneleu maşină de făcut bani falşi". Revăzând filmul "Fenomenul Piaţa Universităţii", de Stere Gulea, m-a şocat mărturia fostului actor, Dragoş Pâslaru care îşi amintea cum un bătrânel cu ochii ieşiţi din orbite îl lovea sălbatic cu o bicicletă în spate, răcnind ca scos din minţi: "Eu am să te omor cu mâna mea!!". La ce poate să conducă manipularea fără limite prin intermediul televiziunii şi al presei aflate în solda puterii!! Acesta a fost unul dintre momentele în care pot spune că mi-a fost ruşine că aparţin acestei naţii...În prezent, aproape toată ţara îi susţine (moral) pe cei câteva sute care solicită în primul rând salarii sau pensii majorate... În amintirea mea şi sunt convins că nu numai, acei frumoşi tineri "golani" din 1990, minţiţi de nişte nomenclaturişti versaţi, care le-au înşelat fără scrupule aşteptările, vor rămâne mereu simboluri ale luptei pentru libertate, democraţie şi adevăr! PS: Tatăl meu, Gheorghe Gorun, care în 1990 era unul dintre foarte puţinii critici din Gorj ai FSN-ului şi ai lui Iliescu (în principal în paginile ziarului "Renaşterea libertăţii"), mi-a povestit cum a aflat de la Radio Europa Liberă despre deplasarea minerilor la Bucureşti "sa facă ordine". Disperat, mi-a zis că se frământa teribil că nu avea de unde să facă rost de câteva kilograme de dinamită pentru a o plasa sub linia ferată, dincolo de staţia CFR Tg. Jiu, chiar cu câteva momente înainte de trecerea garniturii de tren cu hoardele dezlănţuite, care aveau să semene teroare în capitală...