joi, 14 septembrie 2017

Amintiri din copilărie. Universitatea Craiova- o iubire eternă...


    Iubesc echipa de fotbal Universitatea Craiova de mic copil, mai precis, de prin 1983-1984, din perioada ei de glorie. De fapt, după 1984, a început un declin, cel puțin pe plan internațional. Pot afirma că, până în acest moment, este singura iubire care a corespuns exigențelor mele și care nu m-a dezamăgit niciodată...Sau aproape niciodată. Ori, dacă m-a dezamăgit,a fost ceva vremelnic și, după vreun răstimp scurt de supărare, am revenit mereu lângă această frumoasă formație. De ce Universitatea Craiova? În primul rând pentru că a fost, prin excelență, echipa anti-sistem în timpul regimului comunist, simbolul nonconformismului în fotbalul de la noi. La 4-5 ani, eram convins că portarul joacă rolul cel mai important. De aceea, eram tare bucuros și mândru când tata mă striga uneori Silvică (de la numele legendarului portar al Craiovei și al naționalei României, Silviu Lung). Bunica chiar îmi cususe pe un tricou un număr 1... Îmi aduc aminte și că la sfârșitul nefericitului meci, din deplasare, din 1984, cu Zeleznicear Sarajevo, din Cupa UEFA, aveam ochii în lacrimi. La școală, în clasele primare, în afară de mine, de colegul și prietenul Vlad, și încă vreo 2 colegi,ceilalți erau fani ai Stelei, echipa la modă după câștigarea C.C.E, în 1986. Îmi plăcea să fiu altfel...